Vânătorii iar cer liber la iepuri, rațe, gâşte. Munteanu spune NU

Vânătorii iar cer liber la iepuri, rațe, gâşte. Munteanu spune NU
Societatea vânătorilor roagă Guvernul să anuleze interdicția vânatului la iepurii de câmp, rațe și gâște, motivând această solicitară barbară prin faptul că numărul acestor specii cinegetice A CRESCUT în ultima…

Un demers în acest sensSocietatea Vânătorilor a transmis primului ministru Pavel Filip.

“Ne bucură faptul că și asociația vânătorilor a constatat îmbunătățirea biodiversității fondului cinegetic, înseamnă că acțiunile Ministerul Mediului al Republicii Moldova dau rezultate”, a scris Valeriu Munteanu drept răspuns.

“Anterior, aceiași vânători ne asigurau că interzicerea vânatului la aceste specii va influența negativ fauna cinegetică, iar acum, când au stabilit o sporire a numărului speciilor de vânat, SVPM dorește să „recolteze” 10.000 iepuri, 6.000 rațe și 1.800 gâște, considerându-le un „surplus”, care nu merită să rămână în natură”, a adăugat ministru.

La final, Valeriu Munteanu a declarat că  Ministerul Mediului al Republicii Moldova nu va susține solicitarea vânătorilor, motivind că dezvoltarea patrimoniului cinegetic poate fi obţinută doar prin reglementarea strictă a acestui domeniu şi prin acţiuni constructive.