Sintagma "Schimbarile climtice" a fost interzisă de un stat american

Schimbările climatice sunt o problemă reală şi actuală în Florida. În Miami străzile sunt inundate regulat la flux ridicat iar anumite zone se află la aproape 2 metri sub nivelul…

Rapoarte ale foştilor angajaţi, consultanţi, voluntari şi de asemenea înregistrări obţinute de către Florida Center for Investigative Reporting au dezvăluit politica bizară a acestei agenţii de stat (DEP neagă că e vorba de o „politică”). Nu doar că e interzisă folosirea termenilor „încălzire globală”, „schimbări climatice” şi, conform spuselor unora dintre ei, „sustenabilitate” în comunicate şi e-mail-uri oficiale; se pare că este interzisă folosirea acestor termeni chiar şi în rapoarte – care includ materiale educaţionale produse de DEP, scrie site-ul Green-report.ro.

Politica nescrisă pare să fi intrat în vigoare după alegerea guvernatorului Rick Scott, în 2011. Acesta şi-a exprimat în mod repetat îndoielile cum că schimbările climatice sunt cauzate de activităţile umane. Scott l-a numit director al DEP pe Herschel Vinyard Jr., o rudă străină în cercurile de mediu din Florida, care l-a concediat pe consilierul în materie de zone umede, din cauza unor dispute legat de licenţe.

Oricât de absurdă e interzicerea folosirii termenului „schimbări climatice”, e grăitoare în ce priveşte modul în care statul alocă resurse pentru a lupta tocmai împotriva efectelor schimbărilor climatice. Dacă agenţia de stat a Floridei, care are sarcina de a proteja mediul, şi al cărei buget anual între 2000-2005 a avut o medie de 1,899,731,705 de dolari, le spune angajaţilor, consultanţilor şi avocaţilor lor că nu pot recunoaşte existenţa schimbărilor climatice în lucrările lor, cum pot angajaţii lor să îşi facă treaba în mod eficient?

Unii ar putea argumenta că e doar o chestiune de semantică: legislaţia Floridei recunoaşte creşterea nivelului mării, iar DEP foloseşte termeni ca „motor climatic” sau „schimbare determinată de climă”. Dar cei care au lucrat în cadrul DEP, inclusiv fostul consilier general, Christopher Byrd, crede că e vorba de mult mai mult.