Floră și faună
Speciile de floră și faună prezente pe teritoriul Republicii Moldova, precum și efectivele populațiile ale acestora, reprezintă o parte foarte importantă a patrimoniului natural. Vulnerabilitatea acestor specii în fața agresivității influenței antropice a determinat necesitatea creării și implementării unei legislații corespunzătoare, naționale și internaționale, care să contribuie la protejarea și conservarea acestor specii.
Încălcarea grosolană a legislației naționale provoacă apariția unor instrumente menite să facă presiuni asupra celor responsabili de situația biodiversității de la noi din țară. Din acest motiv, petițiile, reclamațiile și scrisorile deschise menite să atragă atenția asupra florei și faunei din Republica Moldova se regăsesc în această rubrică.
2013 – Vânătoarea de mistreţi versus integrarea în UE. CNP spune nu!