Executivul de la Chișinău a aprobat Strategia privind diversitatea biologică a Republicii Moldova pentru anii 2015-2020
Astăzi, 13 mai 2015 în cadrul ședinței Guvernului Republicii Moldova a fost aprobată Strategia privind diversitatea biologică a Republicii Moldova pentru anii 2015-2020 și Planul de acţiuni pentru implementarea acesteia.
Proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea Strategiei privind diversitatea biologică a Republicii Moldova pentru anii 2015-2020 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea acesteia a fost promovat în cadrul ședinței de către Ministrul Mediului Sergiu Palihovici.
El a menționat că documentul propus este elaborat în conformitate cu prevederile Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova 2015-2018, Capitolului XVI „Protecţia Mediului”, precum şi cu prevederile Strategiei de mediu pentru anii 2014-2023 şi Planului de acţiuni pentru implementarea acesteia şi a Capitolului „Mediul înconjurător” al Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte.
” Republica Moldova se confruntă cu multiple probleme în domeniul conservării biodiversităţii. Interesul faţă de resursele naturale nu scade, utilizarea acestora este deseori neraţională, iar multe obiective naţionale pentru protecţia biodiversităţii necesită a fi soluţionate. Condiţiile actuale (schimbările climatice, fragmentarea habitatelor, poluarea, dispariţia speciilor, etc.) şi paradigma dezvoltării socio-economice a Republicii Moldova solicită o abordare mai realistică a rolului biodiversităţii pentru economia naţională şi o impulsionare a proceselor de protecţie a acesteia. În acest sens, scopul Strategiei este de a minimaliza rata actuală de pierdere a biodiversităţii, ca o contribuţie la reducerea sărăciei şi ca beneficiu pentru toate formele de viaţă de pe Pămînt” – a specificat ministrul Palihovici pentru membrii Guvernului, continuînd discursul de motivare cu mai multe argumentări.
În anul 2001 a fost aprobată prima Strategie Naţională şi Planul de Acţiune în domeniul Conservării Diversităţii Biologice. Majoritatea acţiunilor, reflectate în prima Strategie au fost îndeplinite, iar evaluarea procesului de implementare, a fost reflectat în 5 rapoarte naţionale. Deşi au fost înregistrate progrese semnificative în domeniul protecţiei biodiversităţii (extinderea ariilor naturale protejate, împădurire, restabilirea zonelor umede, dezvoltarea reţelei ecologice naţionale, educaţia şi conştientizarea ecologică a populaţiei etc.), degradarea ecosistemelor şi a habitatelor naturale nu a fost stopată, iar presiunea asupra biodiversităţii este în creştere.
Proiectul Strategiei privind diversitatea biologică a Republicii Moldova pentru anii 2015-2020 şi Planul de acţiuni pentru implementarea acesteia a fost elaborat de către Ministerul Mediului, cu suportul logistic şi financiar din partea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova) şi Fondul Global de Mediu (FGM).
Procesul de elaborare a Hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea Strategiei privind diversitatea biologică a Republicii Moldova pentru anii 2015-2020 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea acesteia a implicat o consultare largă cu părţile interesate, care au fost reprezentate de ministerele de ramură, instituţiile de cercetări ştiinţifice, organizaţiile donatoare, organizaţiile neguvernamentale şi societatea civilă.
Strategia are patru obiective specifice, şi anume:
1. Asigurarea managementului durabil şi cadrului instituţional eficient în domeniul conservării diversităţii biologice.
2. Reducerea presiunii asupra diversităţii biologice pentru asigurarea dezvoltării durabile.
3. Asigurarea măsurilor de stopare a proceselor de ameninţări pentru biodiversitate.
4. Asigurarea măsurilor de sporire a beneficiilor de la utilizarea resurselor naturale şi a serviciilor ecosistemice.