Programul CLIMA-EAST în primul Parc Național din Moldova

Programul  CLIMA-EAST în primul Parc Național din Moldova
 Experți din  Ucraina, Belarus, Rusia, Armenia, Azerbajan și Geogia au văzut cum se face sechestrarea carbonului în Republica Moldova pe exemplu Parcului Național Orhei.

 

Parcul Național Orhei este încadrat într-un  proiect  din  programul ClimaEast: gestionarea durabilă a pășunilor și pădurilor în primul Parc Național din Moldova (Orhei),  pentru a demonstra atenuarea schimbărilor climatice, măsuri de adaptare și beneficiile pentru comunitățile locale.

Scopul acestui proiect constă în mărirea capacității ecosistemelor de a sechestra carbonul în urma riscurilor asociate cu schimbările climatice și,  în același timp, de a păstra și spori diversitatea și valorile economice ale regiunii.

Proiectul a început în iulie 2013 și are deja  rezultate: a fost finalizată procedura de amenajare a 1,392 hectare de păduri comunale din cadrul Parcului Național Orhei în baza unei inventarieri detaliate; au fost împădurite 150 ha de terenuri degradate de pe teritoriu parcului, au fost alocate granturi celor 18 primării din  zona parcului pentru restabilirea a 470 hectare de pașuni degradate. De asemenea,  a fost elaborat un sistem de monitorizare și a fost  efectuată monitorizarea inițială a carbonului din sol pentru terenurile supuse împăduririi și a pășunilor degradate înaintea efectuării lucrărilor de restabilire.

Nicolaie Strechii, directorul gospodăriei silvice în cadrul vizitei a menționat că toate terenurile vor fi securizate de către gospodăria silvică, împreuna cu administrațiile locale, chiar și după ce proiectul va lua sfârșit.

Proiectul pilot Clima-East  se ocupă de reducerea efectelor schimbărilor climatice asupra mediului nu doar din Moldova dar și din : Rusia, Ucraina, Belarus, Republica Komi, Nenetsky, Autonomous, Okrug, Caucaz (Armenia), Azerbaijean și Georgia.