MAFIA PĂDURILOR din R. Moldova și JAFUL din codru
Experții au o explicație pentru acest paradox – accentul pus de autorități este unul economic, și nu ecologic. Ministrul Mediului declară deschis că hoţii fac legea în pădurile Moldovei, iar funcționarii corupți câștigă milioane de lei anual din lemnul tăiat ilegal.
Potrivit datelor oficiale ale Agenției „Moldsilva”, în ultimii cinci ani, din păduri a fost recoltat un volum de masă lemnoasă ce depășește 2,6 milioane de metri cubi. Cifra reală poate fi de două ori mai mare, susține ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, care a depistat un „dezastru” vizitând recent ocolul silvic „Mereşeni” din Hâncești.
Un lot cu 150 de copaci tăiați ilegal
Anual, autoritățile scot la licitație mii de hectare de pădure pentru ca agenții economici să facă defrișări și să valorifice masa lemnoasă. Inspectoratul Ecologic oferă autorizații pentru tăiere pe parcelele selectate de specialiști. Sunt numărați copacii care vor fi secerați și calculată masa lemnoasă ce urmează a fi recoltată. „Sunt premise clare să spun că ceea ce se estimează este de două ori mai puțin decât în realitate”, afirmă Valeriu Munteanu.
În ocolul silvic „Mereșeni” au fost găsite probe concludente care demonstrează acest lucru. Pe un singur lot au fost descoperiți 150 de arbori valoroși defrișați ilegal. Pentru a ascunde furtul, copacii au fost tăiați cu 10-15 centimetri mai jos decât nivelul solului, iar rădăcinile au fost acoperite cu pământ. Unde nu a fost posibil de tăiat incognito, hoții au adus anvelope și au dat foc trunchiurilor rămase la vedere.
„Este o barbarie”, exclamă ecologistul Alecu Reniță. Prejudiciul cauzat în acest caz depășește 150 de mii de lei.
Pe un alt lot din aceeași pădure, scos recent la licitație, inspectorii au constatat diminuarea masei lemnoase de două ori. Responsabilii Întreprinderii „Hânceşti Silva” au numărat 83 de metri cubi de lemn, iar grupul de control a contabilizat 163 de metri cubi.
Autorizații pentru a „rade” mii de hectare de pădure
Potrivit datelor oferite Ziarului NAȚIONAL de Secția sinteze informaționale din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat, pentru anul 2016 au fost acordate autorizații pentru tăierea copacilor de pe 4 621 de hectare de pădure și urmează a fi valorificate peste 333 de mii de metri cubi de masă lemnoasă.
Pe alte 17 847 de hectare de pădure sunt planificate „tăieri de îngrijire și conducere a arboretului”, mai simplu vorbind – lucrări de curățare și rărire a copacilor și vor fi recoltate alte 202 mii de metri cubi de lemn. Anul trecut, au fost secerate cu acordul autorităților 4 695 de hectare de pădure.
După neregulile depistate în urma controalelor inopinate în pădurile din Hâncești, reprezentanții Ministerului Mediului se gândesc să anuleze toate licitațiile de tăiere programate pentru luna martie la întreprinderile silvice din Hâncești, Strășeni și Ungheni, până nu vor fi făcute noi estimări.
Reîmpădurirea – un mit
Chiar dacă sunt la vedere consecințele defrișărilor, după ce am lăsat pădurea la mila unor funcționari fără scrupule, care pun în pericol viața noastră și a viitoarelor generații, mai puțini își fac griji să recupereze ceea ce am pierdut.
Deși legea îi obligă pe funcționari să planteze puiet acolo unde s-au făcut tăieri masive, unii sfidează regulile. În pădurea de la Mereșeni au fost identificate mai multe loturi, raportate ca fiind împădurite cu stejari acum trei-patru ani, unde nu este nici pomeneală de puiet.
„Cifrele arată că 12% din teritoriul R. Moldova este ocupat cu păduri. Putem să ne trezim că avem doar 9%, pentru că s-a raportat ca pe timpul lui Brejnev că s-a pus ghindă ori puiet și crește pădurea, dar nici zare de copac nu-i. Aș vrea să putem face o cartografiere a pădurilor, să aflăm situația reală”, afirmă ministrul Mediului, Valeriu Munteanu.
Pădurarii, fără pedepse
În toamna anului 2015, reprezentanții Inspectoratului Ecologic și Gărzii forestiere din cadrul Agenției „Moldsilva” au făcut verificări pe loturile scoase la tăiere din pădurea Mereșeni, dar, surprinzător, nimeni nu a constatat nereguli.
Asta demonstrează că există o complicitate la furtul pădurilor și mafia are rădăcini în toate structurile de control. Luni s-a anunțat că vor fi suspendați din funcții cinci funcționari: șeful Inspecţiei Ecologice Hânceşti, Albert Darie, șeful Direcției Inspectare floră şi faună din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat, Daniel Zugravu, șeful Întreprinderii Silvice „Hâncești Silva”, Ion Haralampov, inginerul-șef al întreprinderii, Anatol Iampoglo, și șeful ocolului silvic „Mereșeni”, Anatolie Untu. Deocamdată, au fost inițiate doar anchete de serviciu.
„Daniel Zugravu încă nu a fost suspendat. Urmează să se întrunească Comisia disciplină și să decidă. Există prezumția nevinovăției pe care nu o putem încălca. Verificările vor dura. Acum, Zugravu spune că inspectorii Direcției floră şi faună nu au verificat acele loturi de pădure”, ne-a spus șeful Inspectoratului Ecologic de Stat, Igor Talmazan.
Amenzi de milioane
În anii 2014-2015, reprezentanții Direcției inspectare floră și faună au făcut 3 486 de raiduri împotriva tăierilor ilicite și a braconajului în pădurile din republică. Pentru neregulile depistate au fost sancționate 6 189 de persoane, iar suma amenzilor aplicate a fost de 3,3 milioane de lei. Prejudiciul adus mediului a fost estimat la 2,5 milioane de lei.
Pe de altă parte, statul a câștigat în 2014 peste 15 milioane de lei din realizarea producției fabricate din lemn. Pe lângă lemnul de foc, autoritățile au mai vândut lemn brut rotund, cherestea, piese de parchet, lăzi sau țăruși pentru vie.
„Se exportă la greu nu doar lemn matur, dar și copaci foarte tineri, care devin pari de suport pentru vie. Republica Moldova asigură viile din Franța sau Belgia cu pari. Nouă nu ne trebuie. La noi merg și pari din beton”, se arată indignat Valeriu Munteanu.
Injustiție
Experții în ecologie așteaptă ca oamenii legii să apere pădurile, dar în cazul multor funcționari corupți din domeniu se face injustiție. De exemplu, în aprilie 2015 au fost depistate nereguli grave la Întreprinderea Silvică Edineț. Din păduri au fost extrași ilegal sute de copaci valoroși.
„Atunci au fost demiși 13 pădurari, inginerul silvic-șef și directorul întreprinderii, dar majoritatea au fost repuși în funcții prin decizii de judecată”, ne spune Alexei Palancean, inginer-șef silvic la „Moldsilva”.
A revenit la muncă și Veaceslav Chiriac, directorul Întreprinderii Silvice Edineț, dar recent acesta a fost reținut pentru luare de mită. Funcționarul a extorcat trei mii de euro de la un bărbat care voia să-şi angajeze fiul ca pădurar.
„Procurorii au cerut arest preventiv pentru Chiriac, dar Curtea de Apel Bălți i-a schimbat măsura în arest la domiciliu”, a precizat Sergiu Gavajuc, reprezentant al Procuraturii Anticorupție.
Exporturile de lemn vor fi interzise
Recent, Ministerul Mediului a pregătit două inițiative, care ar putea curma dezastrul din silvicultură. Se propune interzicerea exporturilor de lemn până în 2020 și „tăierile rase” în pădurile de stejar și gorun și pe loturile amestecate cu specii valoroase de fag, paltin, frasin și cireș.
„Tăierile rase” vor fi permise doar în pădurile cu salcâm, plop și salcie. Inițiativele ar putea fi aprobate chiar săptămâna viitoare la Guvern.
Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova:
Fondul forestier este cea mai bogată parte a patrimoniului nostru. În ultimii 15 ani, a existat un model vicios de administrare. Anatol Păpușoi și Vladimir Voronin au băgat scheme de corupție în pădure și au scos milioane la negru. Pădurile au fost transformate în proprietate privată a partidului. Schemele funcționează și astăzi. Toți își șterg picioarele de acest sector. Ultima verigă care poate demola sistemul este justiția. Pădurile trebuie privite ca valoare ecologică și nu economică. Asta trebuie să devină o prioritate a Guvernului.
sursa: Ziarul National