Rute culinare în Moldova: microinvestiții, promovare, înregistrare
Pentru reușita proiectului s-au trasat un șir de activități, menite să aprofundeze inițiativa lansată în cadrul proiectului ”Rute culinare în Republica Moldova – înregistrarea și promovarea produselor locale și regionale din raionul Călărași“. Astfel, în anul 2016 vor avea loc:
1. Extinderea traseelor culinare și de ciclism în regiunea Călărași (Palanca)
2. Promovarea conceptului de „community kitchen”: înființarea unei bucătării a comunității și dotarea acesteia cu echipamente speciale (s.Palanca, r.Călărași)
3. Vizită de studiu în Polonia pentru producătorii locali, beneficiari ai proiectului
4. Eveniment de promovare: Inaugurarea traseelor culinare extinse
5. Conferință de totalizare & Iarmaroc de Crăciun în localitatea Palanca, Călărași (ediția a 2-a)
6. Activități de promovare a Indicațiilor Geografice Protejate în Moldova (realizări&oportunități)
Anul acesta, proiectul va sprijini înregistrarea produselor locale ca Indicații Geografice Protejate la nivelul Uniunii Europene, ca urmare a succesului proiectului anterior, din 2015. În cadrul acestuia au fost propuse spre înregistrare ca Indicații Geografice Protejate primele produse culinare moldovenești la nivel național (altele decât vinul): Rachiul de Caise de Nimoreni și Dulceața de Petale de Trandafiri Călărași, fapt care a deschis calea pentru înregistrarea altor produse agricole din Moldova.
În plus, traseele pentru biciclete vor fi extinse, iar promovarea conceptului de „community kitchen” (bucătărie comunitară) va oferi un spațiu de lucru creativ pentru producătorii locali din satul Palanca. Populația locală va fi inclusă în crearea comună a produsului turistic bazat pe trasee de ciclism și degustări de produse locale.
Succesul acestui proiect va consta în crearea unui brand regional de produse, care va crește potențialul de produse promoționale, și, în consecință, va promova regiunea ca una din destinațiile turistice reprezentative pentru patrimoniului culinar al Moldovei.
Aplicantul proiectului este Development Policy Foundation (Fundația de Dezvoltare a Politicilor), iar implementarea acestuia este asigurată de sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe din Polonia prin programul Polish Development Aid. Totodată, Fundația de Dezvoltare a Politicilor are ca parteneri de implementare mai multe organizații neguvernamentale: Mișcarea Ecologistă din Moldova, „Casa Părintească” și ”Vistula Terra Culmensis – Development through Tradition” din Stolno, Polonia.
Progresul proiectului poate fi urmărit pe adresele web: www.codrute.org și https://www.facebook.com/moldavian.culinary.routes/.