SUA, pe cale să impună etichetarea pentru OMG-uri
Dacă va fi adoptată şi de Camera Reprezentanţilor, producătorii vor avea mai multe opţiuni pentru semnalarea ingredientelor modificate genetic. Aceştia le vor putea transmite prin cuvinte, grafice sau coduri de bare care pot fi scanate cu telefoanele mobile.
Întocmai aceasta este una dintre probleme, avertizează cei care s-au opus adoptării legii în forma actuală. Politicieni precum Bernie Sanders spun că legea are un limbaj ambiguu şi că permite folosireaexclusivă a metodelor electronice. Astfel, spune Sanders, nu se asigură transparenţa totală, ci se generează confuzie în rândurile consumatorilor.
Excluderea unor OMG-uri din lege, cea mai mare îngrijorare
Departamentul de Agricultură al Statelor Unite ale Americii urmează să întocmească lista cu ingredientele considerate OMG-uri.
Criticii se tem că unele produse, precum sfecla de zahăr, porumbul modificat sau uleiul de soia, nu vor fi incluse. În momentul procesării, acestea nu conţin aproape nimic din materialul genetic al cerealelor modificate genetic din care s-au dezvoltat. Autorităţile americane au dat însă asigurări că vor include porumbul, soia, culturile de zahăr şi rapiţă modificate genetic.
Statele Unite este cel mai mare producător de alimente cu ingrediente modificate genetic. Multe produse sunt obţinute din soia, porumb sau alte cereale modificate, care sunt rezistente la insecte şi pesticide.
Sursa: green-report.ro