Conferința regională: Starea ecologică a resurselor acvatice din regiunea de nord a Republicii Moldova
Pe data de 29 martie 2019, Mișcarea Ecologistă din Moldova a organizat în orașul Soroca o conferință regională cu genericul “Resursele acvatice în regiunea de Nord a Republicii Moldova, măsuri de valorificare și protejare”. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca și s-a adresat reprezentanților administrațiilor publice locale și colaboratorilor Inspecțiilor de Protecție a Mediului din cele 10 raioane de nord ale țării, precum și organizațiilor de mediu ce își desfășoară activitatea în sectorul de Nord al Republicii Moldova.
Conferința a debutat cu un cuvânt de salut din partea gazdei, domnul Nicolae Bulat, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie. Domnul Bulat a vorbit despre însemnătatea istorică a fluviului Nistru în raport cu orașul Soroca și cu întreaga zonă de nord a Basarabiei. Domnul Alecu Reniță a subliniat statutul sensibil al fluviului și problemele ecologice care-i amenință starea ecologică: construcția hidrocentralelor și a barajelor, poluarea fizică și chimică. „Dacă autoritățile ucrainene își vor atinge obiectivul de a construi 6 hidrocentrale noi până în 2026 pe fluviul Nistru, consecințele vor fi dramatice în special pentru Republica Moldova, deoarece Nistrul reprezintă sursa cheie de apă potabilă a țării. Orașe precum Chișinău, Bălți, Rezina, Soroca, Criuleni, Orhei, care folosesc această sursă de apă zilnică direct din Nistru, se vor confrunta cu deficite uriașe de apă potabilă ce pot rezulta într-o criză umanitară forțată”, a afirmat președintele Mișcării Ecologiste din Moldova.
În acest sens, Adrian Delinschi de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a prezentat politicile naționale în domeniul resurselor acvatice și în privința fluviului Nistru, menționând starea actuală a negocierior dintre guvernele statelor Republica Moldova și Ucraina.
Radu Cazacu, directorul executiv al Agenției „Apele Moldovei” , a prezentat starea resurselor de apă la nivel regional și problemele prioritare care trebuie soluționate. Iurie Bejan de la Institutul de Ecologie și Geografie, a prezentat pe larg conceptul de management integrat al bazinelor hidrografice, utilizând exemplul Planurilor de Gestionare a bazinelor hidrografice (Nistru, Prut, Dunăre-Marea Neagră). Domnul Bejan a explicat care este importanța unui astfel de plan de bazin hidrografic, ce trebuie să conțină și ce aspecte prevede: evaluarea calității și a cantității resurselor de apă în cadrul districtului bazinului hidrografic, evaluarea riscului deficitului de apă, al secetei, al inundațiilor, al poluării și al eșecului barajelor din cadrul districtului bazinului hidrografic; identificarea zonelor din districtul bazinului hidrografic în care există risc de poluare din surse difuze; e) prioritățile folosinței speciale a apei, ș.a.
Un caz concret care arată activitatea comitetelor de bazine și sub-bazine hidrografice a fost descris de către Valeriu Țarigradschi, Secretar al Comitetului de sub-bazin hidrografic Camenca. El a prezentat cu lux de amănunte istoria și necesitatea fondării acestui comitet, principiile de activitate a acestuia și date generale despre bazinul hidrografic al râului Camenca. Domnul Țarigradschi a enumerat și problemele identificate în arealul acestui bazin și proiectele de succes prin care a reușit soluționarea unora dintre ele.
La finalul conferinței, Lilia Curchi a împărtășit cu membrii audienței secretele și tehnicile recomandate în mobilizarea comunităților locale și colaborare cu mass-media în abordarea problemelor ce vizează resursele acvatice. În calitatea sa de jurnalist de mediu și redactor-coordonator al revistei NATURA, doamna Curchi a enumerat modalitățile de informare a publicului larg în legătură cu anumite probleme ecologice, aducând exemplul implicării revistei NATURA în mediatizarea situației sensibile a fluviului Nistru, a Peșterii „Emil Racoviță”, a fenomenului de arendare a pădurilor și multor altor probleme semnalate de proprii cititori.
Conferința regională de la Soroca a fost cea de-a treia din șirul evenimentelor de acest gen, organizate în cadrul proiectului „Managementul integrat al resurselor de apă în Republica Moldova – pentru o dezvoltare durabilă şi populaţie sănătoasă” susținut de Programul de Suport destinate ONG-urilor de mediu în domeniul managementului integrat al resurselor de apă, administrat de Agenția „Apele Moldovei”, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA).
Puteți urmări înregistrarea conferinței aici și vedea mai multe poze de la eveniment aici.