2050 – anul în care oceanele vor avea mai mult plastic, decât pește
Conform unui studiu elaborat de Fundația Ellen MacArthur, specializată în tranziția spre o economie circulară, în doar câțiva ani, în apele oceanelor și mărilor se va acumula o cantitate de opt tone de plastic. Concluziile au fost prezentate la Forumul Economic de la Davos, unde cercetătorii au explicat că la fiecare 60 de secunde în mare ajunge o cantitate de mase plastice echivalentă cu încărcătura unui camion de gabarit mare.
„Peste 30 de ani, vom naviga printre deșeuri plastice”, a declarat Julia Reisser, coordonatorul studiului, citată de site-ul BarItaliaNews.it. Menționăm că în 2014, în oceanul planetar erau deja peste 269.000 de tone de mase plastice.
Potrivit postului CNN Money utilizarea plasticului a crescut de 20 de ori în ultimii 50 de an și se va dubla în următorii 20. Totodată, CNN Money precizează că doar 14% din masele plastice sunt colectate pentru reciclare, comparativ cu rate de 58% în cazul hârtiei și de 90% în cazul fierului și oțelului.