A început sezonul de vânătoare a răpitorilor
Până la 1 martie curent vânătorii vor putea vâna vulpi, lupi, şacali şi alte răpitoare. Scopul acțiunii este crearea condiţiilor favorabile pentru reproducerea și dezvoltarea speciilor cinegetice de valoare înaltă.
Potrivit informațiilor de la Agenția „Moldsilva” pe terenurile fondului forestier și cinegetic gestionat de către “Moldsilva” reglarea răpitorilor și combaterea dăunătorilor va avea loc în zilele de sâmbătă și duminică. Iar în fondurile de vânătoare arendate, în toate zilele săptămânii.
La vânătoare va participa personalul silvic și cinegetic al întreprinderilor silvice subordonate „Moldsilva” în colaborarea cu inspecțiile ecologice naționale și direcțiile naționale pentru siguranța alimentelor.
Participanții la vânătoare vor trebui să respecte următoarele condiții:
- · efectuarea reglării numerice a răpitorilor se poate practica nu mai devreme cu o oră înainte de răsăritul soarelui şi nu mai târziu cu o oră după apusul soarelui;
- · în fondurile de vânătoare arendate, organizarea şi controlul desfăşurării acțiunii de reglare numerică a răpitorilor, combaterii dăunătorilor se pune în sarcina arendaşilor, cu participarea obligatorie a reprezentantului entității silvice subordonate;
- · toţi participanţii la vânătoare sunt instruiți conform prevederilor “Regulilor la vânătoare” și “Instrucțiunilor cu privire la securitatea și sănătatea în muncă în timpul organizării, practicării și desfășurării acțiunilor de vânătoare în fondul forestier gestionat de Agenția „Moldsilva” “, cu semnătura în registrul corespunzător;
- · se interzice acţiunile de vânătoare în fondul ariilor naturale protejate de stat.