Alecu Reniță: „Nu s-a făcut nimic să readucem la viață rețeaua hidrografică care ne-ar asigura un echilibru și face parte din securitatea ecologică a Moldovei”
Europa Liberă: Cod portocaliu pe o parte considerabilă a cuprinsului Republicii Moldova, în rest, aproape în totalitate – cod galben de secetă hidrologică. Pentru început, de fapt, ce trebuie să înţeleagă fiecare că este secetă hidrologică și un cod de secetă hidrologică?
Alecu Reniță: „Este mai puțin frecvent termenul de secetă hidrologică, noi înțelegem în ansamblu, când e vorba de secetă și vedem că totul se pârjolește. Seceta hidrologică este legată cu ciclul natural de primăvară, când întreaga rețea hidrografică a unei țări, a unei regiuni trebuie să aibă o anumită cantitate de apă și ceea ce se cunoaște în terminologia consacrată, este vorba de viiturile atât de necesare pentru rețelele hidrografice. În cazul nostru, e vorba, în primul rând, de două râuri, mai exact de un râu și un fluviu, e vorba de fluviul Nistru și râul Prut și viiturile care sunt atât de necesare pentru ecosisteme și pentru viață, vedem că debitul este mult mai jos decât norma și, din câte cunoaștem, și pronosticurile pe care le avem ne arată că în această primăvară s-ar putea să nu avem viiturile atât de importante pentru ecosisteme și în ansamblu pentru cât de cât un echilibru ecologic legat de apele care apar, mai ales în urma topirii zăpezilor din Carpați. E o problemă regională care afectează direct și Republica Moldova.”
Europa Liberă: O precizare doar, a dat Dumnezeu această secetă sau e opera mânii sau iresponsabilității omului?
Alecu Reniță: „Lumea nu cunoaște ce se întâmplă mai la apus. În primul rând, mă refer la Ucraina Apuseană și Carpați, acolo unde este depozitul de apă al fluviului Nistru și al râului Prut. Din păcate, începând din anul 1985, s-au făcut tăieri uriașe în munții Carpați, în Carpații ucraineni, și de atunci au început să apară disfuncționalități enorme, pe care noi le interpretăm sau le tratăm, fie vara ca inundații neașteptate, fie secete hidrologice în primăvară, fie secetă tradițională în timpul lunilor de vară.
Lucrul acesta este direct legat de intervenția omului. Și mă tem că această intervenție nu ne-a oferit nicio lecție serioasă, mă refer la cei care beneficiază de resursele acvatice din Nistru și Prut. Dimpotrivă, din câte cunosc, în Ucraina Apuseană se încearcă noi experimente, dintre care cele mai absurde legate de captarea resurselor acvatice, de reținerea apei în apus.
De la an la an, noi observăm, mai ales mă refer la Nistru, volumul de apă care trebuie să intre pe teritoriul Republicii Moldova este unul tot mai redus, ceea ce ar însemna, de fapt, o degradare considerabilă a tot ceea ce înseamnă viață sau biodiversitate în ecosistemul Nistrului. E o problemă foarte complicată, de aceea noi încercăm să găsim limbă comună cu colegii noștri de la Kiev. Abia după 23 de ani de demersuri, am reușit la Roma, în 2013, să semnăm acest acord, dar a fost ratificat numai de Parlamentul Republicii Moldova, nu și de Rada Supremă de la Kiev în privința administrării comune a bazinului fluviului Nistru. De aceea, dacă nu se va ajunge la o administrare comună, cred că o să avem probleme care pe viitor pot să genereze mult mai multe chestiuni care ar însemna nu numai degradarea definitivă a fluviului Nistru, dar și lipsa cantității de apă pe care o utilizează, hai să zicem, Chișinăul, fiindcă Chișinăul ia apă doar din Nistru, alături avem un oraș de peste un milion și ceva de locuitori, Odesa, care, la fel, beneficiază, Tiraspolul, Tighina, la fel, din Nistru. Așa că este o problemă uriașă.
Și intervențiile care s-au făcut în munții Carpați, căderea precipitațiilor, care erau reținute de către păduri în munții Carpați, ele acum, pur și simplu, năvălesc în aceste albii ale afluenților Nistrului, Prutului, și vin cu o viteză foarte mare, așa cum s-a întâmplat în anii 2007, 2009, 2010, când ne-am trezit cu cantități uriașe de apă care au „șuierat” pe teritoriul Republicii Moldova, adică au trecut, au făcut inundații, au făcut distrugeri, dar, practic, noi nu ne-am ales cu rezerve de apă după aceste calamități, cum le interpretează lumea. În realitate, sunt calamitățile omului.”
Europa Liberă: Acum însă ziceam, se anunță că nivelul apei în râuri și lacuri este pe punctul de a scădea sub pragul critic. De fapt, ce înseamnă un prag critic în această privință? Cine va fi afectat, întâi de toate?
Alecu Reniță: „Dacă luăm un prag critic, voi aduce un singur exemplu. În timpul expediției din 1987 pe Nistru, am văzut un episod absolut șocant. Era vorba de un sat care avea ramificație până în apa Nistrului și primăria sau sovietul sătesc, cum se numea pe atunci, ducea apă cu cisterna și turna în fântâni. Lua apă din Nistru și turna în fântâni, iar apa clar, lumea mai lua două-trei căldări, dar ea se scurgea înapoi la vale. Era un fel de muncă sisifică. Acest episod ne-a demonstrat că, acolo unde apa scade după linia critică, totul începe să își schimbe starea normală și dispare apa din fântâni, din izvoare sau coboară cu mulți metri mai în jos. Și atunci sursele tradiționale de apă nu mai pot fi asigurate. Rețeaua hidrografică a unei țări este cea care asigură un nivel tradițional. Și se încalcă acest nivel tradițional. Adică, dacă avem ape în fântâni, în izvoare, în cișmele, ele sunt legate de acest nivel tradițional care acum este în pericol. Și, odată cu scăderea acestui nivel, evident că va dispărea sau va scădea apa și în sursele tradiționale pe care noi le utilizăm.”
Europa Liberă: S-au făcut îndemnuri de folosire a culturilor rezistente la secetă. S-au făcut îndemnuri de a folosi rațional apa. Au vreo continuare practică aceste îndemnuri? Ce înseamnă să utilizezi rațional apa, de exemplu, în scopuri agricole?
Alecu Reniță: „Nu putem să ne referim în momentul de față și la Republica Moldova ca un mare consumator de resurse acvatice, fiindcă per ansamblu în Republica Moldova, dacă avem 15 mii de hectare supuse irigării. Și atunci agricultura este unul din marii consumatori de resurse acvatice în diferite țări. Lucrul acesta oricum se observă, în ultimii zece ani și în Republica Moldova, cel puțin, ca intenții, doresc să extindă foarte mult rețeaua de irigare, fără să se întrebe de unde vom lua apă pentru această irigare. Fiindcă noi avem Nistrul și Prutul care pot asigura cu apă potabilă populația Republicii Moldova. Și se dorește, indiscutabil, ca această apă să fie utilizată și la irigare, fără să se întrebe care va fi impactul general.
Dar, dacă ne referim la Legea apelor, se stabilește foarte clar, de exemplu, pentru apele din subteranul republicii, că ele au menirea să asigure populația Republicii Moldova cu apă potabilă. Aceasta este menirea numărul unu. La fel, și Nistru, și Prut, menirea lor este ca nu cumva să ajungem într-o zi să nu avem apă potabilă. Și atunci prioritatea numărul unu este să vedem și Nistrul, și Prutul ca niște fântâni orizontale care asigură cele peste trei milioane de cetățeni ai Republicii Moldova cu apă potabilă.
În rest, celelalte activități sunt secundare, în comparație cu ceea ce am spus. De aceea, când scade nivelul tradițional, când se anunță secetă hidrologică, trebuie să fim foarte atenți, că aceasta ar putea să afecteze, în primul rând, resursele noastre acvatice. Și în cazul dat, dacă sunt cei care iau apă în alte scopuri, inclusiv pentru irigare, ar trebui să renunțe provizoriu, ca lumea nu cumva să rămână fără apa cea de toate zilele. Acesta e pericolul. La fel, aici cred că merită să spun că în perioada sovietică toate cele peste 3500 de râuri, pârâiașe, râulețe din Republica Moldova au fost distruse. Aici era o rezervă uriașă de apă.”
Europa Liberă: Mai este vreo posibilitate să se restituie hectarele luate acestor râuri, râulețe?
Alecu Reniță: „Din păcate, toate demersurile care s-au făcut, inclusiv un proiect de lege foarte bună pe care noi, ecologiștii, am promovat-o, în 1995, referitoare la protecția bazinelor acvatice au rămas numai pe hârtie. Și refacerea acestei rețele interne a Republicii Moldova la aceste peste 3500 de râuri ar fi o garanție că impactul unei situații legate de absența zăpezilor în munții Carpați ne-ar garanta aici, pe interiorul Republicii Moldova, acumularea unor rezerve de apă. Din păcate, aceste râuri se află într-o degradare neîntreruptă.
Nu avem niciun râu intern al Republicii Moldova, fie Cogâlnic, fie Răut ș.a.m.d. care să nu fi fost afectat de această moștenire sovietică. Și ca lumea să înțeleagă, noi, dacă avem un râu și să luăm, de exemplu, râul Racovăț, care este un afluent al Prutului și are 90 de kilometri, de-a lungul acestui râu, sunt vreo zece bazine acvatice. Adică, râul este fracturat, e ca și cum ai fractura coloana vertebrală a unui om și ai vrea să îl vezi sănătos, cam acest lucru se întâmplă și cu râurile noastre. Și, dacă ne uităm pe fiecare râu, ele, de fapt, au fost transformate în niște iazuri. Acum nu vorbim de calitatea apei, dar vorbim de faptul că scurgerea naturală nu mai există. Deci, debitul care oxigenează apa, care dă viață, a dispărut. Și acest lucru este vechi. Și nimic nu s-a făcut ca să ne readucem la viață rețeaua noastră hidrografică care, evident, ne-ar asigura un echilibru și ar face parte din securitatea ecologică a Republicii Moldova.”
Sursa: Europa Liberă
