Apariție editorială. Ariile naturale protejate din Moldova. Vol. 2. Arbori seculari
Criteriile după care au fost selectaţi aceşti arbori a impus şi clasificarea lor convenţională: arbori longevivi; arbori de dimensiuni impresionante; arbori ornamentali şi arbori din specii rare. Deşi reperul pentru acest volum a fost lista de arbori incluşi în Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat, cercetările care au stat la baza acestui volum depăşesc această listă, fixând un registru propriu, propus de autorul cărţii. Fiecare arbore are paşaport, incluzând localizarea şi deţinătorul funciar al terenului pe care se află arborii. Descrierea fiecărui arbore cuprinde amplasamentul, parametrii fizici, vârsta şi starea de sănătate. Urmează informaţii privind importanţa, impacturile naturale şi antropice, acţiunile şi recomandările propuse în sprijinul conservării. Descrierea fiecărui arbore este însoţită de imagini fotografice şi de hărţi cu localizarea pe teren. Cartea se adresează cercetătorilor, profesorilor, studenţilor, organizaţiilor ecologiste, dar şi unui public larg, interesat de frumuseţile naturii şi de necesitatea protecţiei acesteia.
Autorul cărții este Gheorghe Postolache, profesor, doctor habilitat în biologie, şeful Laboratorului Geobotanică şi Silvicultură al Grădinii Botanice (Institut) a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Ecopresa.md amintește că în 2015 a fost tipărită și a treia ediție a Cărții Roșii. Ediția a treia este una bilingvă, în română și engleză, bogată în ilustrații, care arată speciile de plante și animale rare.