Cele mai efeciente energetic orașe din lume
Compania australiană Halfprice a realizat un tot al celor mai performante orașe din lume în ceea ce privește eficiența energetică.
Reykjavik, capitala Islandei, furnizează celor 120.000 de locuitori căldură, electricitate și apă caldă cu ajutorul centralelor hidroelectrice și geotermale. În anul 2000, autobuzele din sistemul de transport public au început să fie înlocuite cu autobuze alimentate cu hidrogen, a căror emisii sunt sub formă de apă. Și-au propus ca până în 2050 să renunțe total la combustibili fosili.
Orașul Portland, din Statele Unite, folosesc bicicletele ca mijloc de transport și economisește energie, instalând în sistemul de iluminat stradal becuri LED. În anii 1970 au renunțat la o autostradă cu 6 benzi în favoarea construirii unui parc de 15 hectare pe malul râului Willamentte.
În Vancouver, Canada, 90% din energia consumată este produsă în centralele hidroelectrice, iar 10% cu ajutorul vântului, soarelui sau valurilor. Autoritățile de acolo în propun să facă din Vancouver cel mai verde oraș din lume, până în 2020.
Copenhaga are o fermă eoliană offshore. O treime din cetățeni folosesc bicicleta ca principal mijloc de transport. Locuitorii construiesc grădini pe acoperișurile clădirilor, astfel ca apa să fie mai ușor absorbită și sistemul de canalizare să fie mai puțin solititat. Autoritățile vor ca Copenhaga să fie prima capitală cu amprentă neutră de carbon din lume.
San Francisco a interzis folosirea pungilor de plastic non-reciclabile și a substanțelor chimicesuspecte. 20% din suprafața orașului este acoperită cu spații verzi, iar folosirea mașinilor este ceva comun. Recent, administrația locală a votat un program de investiții de 100 de milioane de lei, pentru susținerea dezvoltării panourilor solare, pentru eficientizare energetică și instalarea de turbine eoliene pentru facilitățile publice.
Oslo deține un sistem de încălzire bazat în proporție de 80% pe energie regenerabilă obținută prin combustia propriului gunoi. Are un sistem de iluminare care permite ajustarea luminilor în funcție de vreme și de condițiile de trafic, care ajută la economisirea energiei. Autoritățile își propun să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 50% și până în 2050 să neutralizeze impactul asupra mediului.
Londra a început tranziția către surse de energie mai eficiente, propuse pe plan local. Administrația locală vrea să limiteze emisiile de gaze cu efect de seră, prin introducerea unor taxe mari pentru mașinile poluatoare și prin scutirea de taxe a deținătorilor de mașini electrice.
Administrația orașului Boston, în anul 2009 a introdus o reglementare prin care obligă deținătorii de clădiri mari și medii să își raporteze consumul de energie la apă. Speră să reducă astfel cererea de energie cu 200 de MW până în 2017.
În Malmo, Suedia, au fost construite care și birouri alimentate doar cu energie din surse regenerabile, produsă la nivel local, pentru 10.000 de locuitori și 20.000 de angajați. Dar vor să introducă și măsuri pentru eficientizarea managementului deșeurilor, pentru reducerea nevoii de transport și pentru restaurarea biodiversității.
New York este unul din cele mai eficiente orașe din SUA la consumul de energie. Aceasta este posibil datorită sistemului de transport public, sistemul de locuințe multifamiliale și a cartierelor mixte. Administrația își propune ca până în 2017, să dubleze rata de reciclare, astfel ca să ajungă la 30%.
Sursa: http://www.green-report.ro/top-10-cele-mai-eficiente-energetic-orase-din-lume/