Cod Galben de poluare a aerului la Bălți. Nivelul de dioxid de azot este ridicat
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare de poluare a aerului în municipiul Bălți. Potrivit acesteia în zonă este ridicat nivelul de dioxid de azot. Avertizarea este valabilă pentru zilele de 19 și 20 decembrie.
Conform datelor Agenţiei de Mediu în mun. Bălţi pe 17 şi 18 decembrie s-a atestat un nivel sporit al poluării aerului în medie pe oraş şi privind conţinutul de dioxid de azot. Concentraţiile maxime momentane cu dioxid de azot au depăşit normele sanitare de 1,1-1,9 ori. Norma medie zilnică sanitară a fost depăşită de 2,3 ori.
Pentru următoarele zile se prevede un nivel sporit al poluării aerului în medie pe oraş şi privind conţinutul de dioxid de azot ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile dispersiei.
Potrivit specialiștilor, dioxidul de azot (NO2) care este un gaz de culoare brun-roşcat cu un miros puternic, înecacios. Dioxidul de azot în combinaţie cu particule din aer poate forma un strat brun-roşcat.
Oxizii de azot, din care face parte dioxidul de azot, se formează în procesul de combustie atunci când combustibilii sunt arşi la temperaturi înalte, dar cel mai adesea ei sunt rezultatul traficului rutier, activităţilor industriale, producerii energiei electrice. Oxizii de azot sunt responsabili pentru formarea smogului, a ploilor acide, deteriorarea calitatii apei, efectului de sera, reducerea vizibilităţii în zonele urbane.
Populaţia expusă la acest tip de poluanţi poate avea dificultăţi respiratorii, iritaţii ale căilor respiratorii, disfuncţii ale plamînilor. Expunerea pe termen lung la o concentraţie redusă poate distruge ţesuturile pulmonare ducînd la emfizem pulmonar. Persoanele cele mai afectate de expunerea la acest poluant sunt copiii.
Articolul Cod Galben de poluare a aerului la Bălți. Nivelul de dioxid de azot este ridicat apare prima dată în Ecopresa.