Cunoscutul "Munte al Gunoiului" din Tel Aviv se transformă în cel mai mare parc de reciclare din lume
Această movilă toxică de gunoi ar putea fi aparent mirositoare la zeci de kilometri, cu peste 25 de milioane de tone de gunoi și se întinde o jumătate de milă în lungime și peste 87 de metri deasupra nivelului mării. Astazi, acest munte s-a transformat în una dintre cele mai mari instalații de reciclare din lume, care funcționează și cu un motto „să facem gunoi frumos.” În fiecare zi, Centrul Hiriya sortează 3.000 de tone de deșeuri menajere, 1.500 de tone de moloz și alte sute de tone de materiale care se transformă în combustibil, îngrășăminte, energie electrică, apă pentru irigații, și chiar mobilier de grădină, scrie site-ul Inhabitat.com.
Muntele gunoiului din imediatat apropiere a Tel Avivului reprezintă una dintre cele mai mari transformări în domeniul deșeurilor pe care a văzut-o lumea vreodată. Centrul Hiriya a anunțat că scade simțitor impactul carbonului asupra mediului în fiecare zi, iar cu ajutorul arhitectului peisagist și urbanist, Petru Latz, au transformat gunoiul într-o adevărată comoară.
Acest depozit de deșeuri muntos care a funcționat în perioada anilor 1952 și 1999 a găzduit o cantitate inimaginabilăă de deșeuri. După aproape 16 de milioane de metri cubi de gunoi care s-au adunat a început să se apropie de albia Ayalon, iar nivelul de poluare din Tel Aviv a continuat să se înrăutățească, iar autoritățile împreună cu comunitățile locale au forțat închiderea depozitului în 1998. După închidere, Israel a găzduit o competiție internațională pentru recuperarea Centrului Hiriya, iar Petru Latz a fost ales din cei 14 arhitecți și urbaniști datorită conceptul său inovator de a transforma movila de gunoi într-un teren verde.
Arhitectul și urbanistul Peter Latz a dezvoltat un nou strat bioplastic, care împiedica metanul să evadeze la suprafața solului, permițând florei și faunei să se dezvolte din nou în sol. Bioplasticul este acoperit cu straturi de pietriș și un metru de sol curat. Odată ce construcția va fi finalizată, parcul verde va fi de mărimea Parcului Central al New York-ului.
Muntele de astăzi este una dintre primele atracții pentru ai saluta oaspeții care vin de la Aeroportul Internațional Ben Gurion din Tel Aviv. Vizitatorii pot asista la transformarea muntelui care este curs de desfășurare și astăzi. La baza muntelui sunt trei fabrici mari de reciclare a gunoiului. Tot în aceste fabrici se confecționează din resturi de lemn mobilierul pentru parc. Prin acest sistem de înaltă eficiență, parcul este capabil sa genereze propria energie electrică și vinde ceea ce mai rămâne Corporației Electrice din Israel.