Dorin Dușciac, viceministrul Mediului: “Extragerile ilegale de nisip și prundiș din Nistru și Prut joacă rolul unei foițe de turnesol, care scoate la iveală un șir întreg de nereguli”

Viceministrul Mediului, Dorin Dușciac, a vorbit, într-un interviu acordat Ecopresa.md, despre problemele de mediu care vor fi soluționate prin intermediul Acordului de Asociere cu UE, despre mentalitatea cetățenilor din R.…

- Dle viceministru, ați intrat în 2014 în prim-plan în domeniul protecției mediului în Republica Moldova, prin campania de stopare a extragerilor de nisip și prundiș din principalele râuri din Moldova – Nistru și Prut. Cum apreciați nivelul de soluționare a problemei la acest început de 2015?

Mi-am dat seama că problema pare să fie în primul rând una „politică”. Nu neapărat în sensul de „control” exercitat din partea anumitor partide politice sau din partea unor lideri politici (deși nici asta nu este exclus), ci din perspectiva faptului că sunt necesare anumite pre-condiții de ordin politic pentru ca astfel de probleme să găsească o soluționare eficientă și în interesul public. În primul rând, avem nevoie de o justiție independentă și eficientă – se simte o nevoie acută ca să existe în organele de drept din Republica Moldova acea „masă critică” de profesioniști și adevărați patrioți, care să înțeleagă faptul că atunci când este atacat mediul înconjurător – de fapt este pus în pericol viitorul nostru, al tuturor. Extragerile ilegale de nisip și prundiș din Nistru și Prut joacă rolul unei foițe de turnesol, care scoate la iveală un șir întreg de   nereguli și la capitolul supravegherii legislației de mediu, dar și a conlucrării cu o justiție care trebuie să fie independentă și să apere interesul public. Sper foarte mult ca în 2015 să progresăm în aceste direcții, să începem cel puțin să punem lucrurile la locurile lor.

- Pentru 2015, Republica Moldova are o serie de angajamente de mediu cărora trebuie să le facă față prin semnarea Acordului de Asociere. Pe ce se va pune acccentul, care probleme de mediu putem spera că vor fi soluționate sau vor fi pe cale de rezolvare? Cine și ce va trebui să facă pentru ca domeniu mediului să nu devină codașul Acordului de Asociere?

Anul care s-a început, dar și anul viitor, sunt deosebit de importanți în vederea implementării în Republica Moldova a prevederilor Acordului de Asociere. Până la finele anului viitor, țara noastră este obligată să transpună în legislația națională un număr impunător de acte ale Uniunii Europene: 32 de Directive UE și 9 Regulamente. Cu certitudine, aceasta va conduce la o avansare importantă în multe domenii în care avem carențe serioase în acest moment: de la gestionarea integrată a deșeurilor, la protecția calității aerului înconjurător, la gestionarea eficientă și durabilă a resurselor naturale și protecția biodiversității. Nu putem neglija nici asigurarea cetățenilor noștri a unui acces la apă potabilă de bună calitate și la servicii de sanitație, protecția contra calamităților naturale, prevenirea riscurilor asociate cu schimbările climatice, etc. În toate aceste eforturi de modernizare a legislației și a cadrului instituțional, Ministerul Mediului are nevoie de un sprijin constant din partea unei majorități parlamentare pro-europene, cu angajamente clare de apropiere a țării noastre de standardele europene.

- Considerați că cetățenilor din R. Moldova le pasă de mediul înconjurător?

Deși realitatea ne arată uneori contrariul, putem afirma totuși că cetățenii Republicii Moldova dau dovadă de o sensibilitate aparte pentru problematica legată de mediul înconjurător. Și această atitudine eco-responsabilă nu este o noutate pentru țara noastră. Trebuie să ținem minte faptul că primele subiecte care au fost discutate pe larg în societate în a doua jumătate a anilor 1980 au fost de fapt strâns legate de starea ecologică a republicii. Primele victorii împotriva totalitarismului sovietic au fost obținute anume pe teren ecologist. Apoi au apărut în spațiul public și temele magistrale legate de renașterea noastră națională. Practic, sentimentul ecologist al populației a pus bazele renașterii noastre spirituale și a generat ulterior transformările politice și societale din acea perioadă. Acum, speranța mea este că aceeași sensibilitate ecologistă a poporului nostru să ne ajute să ajungem cât mai repede în Uniunea Europeană. Ar fi o continuare frumoasă și o confirmare a aspirațiilor ecologiste ale poporului nostru.

- Cum credeți că am putea determina pe fiecare, de la orice nivel sau poziție, să fie mai deschis la problemle de mediu și să acționeze în consecință?

Cred că cel mai simplu lucru ar fi să aducem la cunoștința fiecărui cetățean faptul că problemele de mediu ne privesc în aceeași măsură pe toți, indiferent de statutul nostru social sau profesional, nivelul de studii, sau localitatea în care locuim. Cu toții respirăm același aer, consumăm aceeași apă și alimente crescute în același mediu natural. Iată de ce, indiferent de poziția pe care o avem în societate, trebuie să avem o deschidere pentru a înțelege problematica de mediu și a acționa în mod corespunzător, ca cetățeni responsabili.

- Ce impact au companiile din Moldova asupra calității mediului?

În ultimele două decenii, foarte multe întreprinderi mari care în trecut erau parte a „complexului industrial” din fosta URSS – au încetat să activeze. Inevitabil, acest fapt a avut efecte benefice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea deșeurilor și în general, prin diminuarea impactului activității economice asupra mediului înconjurător. Astăzi, deși mai avem câteva din întreprinderile industriale de altă dată care mai activează – totuși cel mai mare impact asupra mediului îl au alte sectoare, cum ar fi transporturile. Anume acest sector constituie azi sursa cea mai importantă de poluare a mediului înconjurător. Pentru diminuarea acestui impact negativ, agenții economici din acest sector trebuie să adopte un comportament eco-responsabil, să se conformeze normelor în vigoare astăzi în țara noastră, și să tindă către adoptarea practicilor moderne, în pas cu cerințele valabile în țările Uniunii Europene.

- Există exemple pozitive de companii care fac lucruri bune în domeniul mediului?

Bineînțeles, există! În ultima perioadă, ne bucurăm pentru faptul că apar tot mai multe companii care activează în domeniul agriculturii ecologice, spre exemplu. Alte companii, în alte domenii, introduc în mod voluntar cu anumite modificări ale proceselor lor interne, care să fie benefice pentru mediul înconjurător. De cele mai multe ori, astfel de practici sunt nu doar benefice pentru mediu, dar și sporesc eficiența acestor companii (de exemplu, diminuarea cantității de documente imprimate și trecerea la gestionarea electronică a fluxului de documente). Asistăm la o adevărată conștientizare a problematicii de mediu de către conducătorii de întreprinderi și de către angajați, și acest lucru ne bucură foarte mult. Să trecem de la vorbe la fapte – iată ce contează cel mai mult în acest caz!

- Personal, sunteți un cetățean eco-responsabil? Ce exemple am putea prelua de la viceministrul Dorin Dușciac?

Înainte de a reveni în Republica Moldova acum 6 luni, am locuit timp de 15 ani în Franța, acolo unde am acumulat o serie întreagă de practici comportamentale eco-responsabile. În Franța se pune un accent deosebit pe acest aspect. De exemplu, la conducerea unui automobil, aplic un set de reguli simple care să diminueze consumul de carburanți și să sporească în același timp siguranța traficului rutier. Am învățat să nu mai arunc niciodată bateriile uzate la coșul cu gunoi, ci să le aduc la agenții specializați în colectarea și reciclarea acestor elemente care prezintă un important pericol potențial pentru mediu. O altă practică pe care o utilizez în viață de fiecare zi este acea de a consuma cît de mult este posibil produse locale, care nu au necesitat să fie transportate la mii sau la zeci de mii de kilometri de la producător pînă la consumator. De asemenea, încerc să triez deșeurile, chiar dacă țara noastră încă nu dispune de o infrastructură adaptată unei gestiuni corecte și eficiente a deșeurilor. Sunt multe gesture simple, pe care le putem pune în practică în viața cotidiană, pentru a reduce impactul negativ al activității umane asupra mediului înconjurător.

- Transmiteți un mesaj cititorilor Ecopresa.md.

La acest început de an, aș dori să le doresc cititorilor Ecopresa.md să aibă un An 2015 cu multe reușite, mult succes în toate și să fie sănătoși, bineînțeles. Un mediu curat ne poate garanta o viață sănătoasă și frumoasă nouă, tuturor. De aceea, îmi doresc foarte mult ca în viitorul apropiat grija pentru mediul înconjurător să devină cea mai importantă preocupare a cetățenilor țării noastre.

Interviu realizat de Mircea Mitrofan

Foto: Dorin Dușciac (arhiva personală)