/FOTO/ Mamele, cele mai potrivite promotoare ale unui mod de viață sustenabil
Anul acesta am descoperit mai mulţi eroi ai zilelor noastre care nu sunt indiferenți faţă de mediul înconjurător.
Prin implicare și acțiuni proprii, ei vor să schimbe situația în care ne aflăm și să reducă efectele activității umane asupra planetei. Deși sunt încă puțini cei care prin acțiuni concrete protejează mediul, se atestă o dinamică îmbucurătoare a comunităților care au un stil de viață eco, pornind de la mâncarea pe care o consumă zilnic și produsele de igienă pe care le folosesc.
O astfel de comunitate a creat și activista de mediu, Dorina Sorochin din Trușeni, mamă a trei copii. Este fondatoarea paginii Green Up Mom de pe rețeaua socială Facebook și a grupului GoingZeroWaste, care promovează un stil de viață sustenabil. Tânăra organizează împreună cu comunitatea ei diferite ateliere de confecționare a torbelor eco, creare a produselor de îngrijire, târguri. Dintre atelierele pe care le organizează, cele mai populare sunt de fabricare proprie a produselor de îngrijire a corpului.
Dorina spune că a avut un parcurs continuu de învățare și de adoptare a obiceiurilor sănătoase. Pentru ca să nu fie singură în drumul de ecologizare, a început să își împărtășească experiența pe rețelele sociale, pentru a motiva oamenii la implicare și acțiune. De regulă, tinerele mame sunt dornice de a prelua modele cât mai sănătoase, ecologice pentru copiii lor.
„Conștientizarea a venit treptat. Mai întâi, din dorința de a fi utilă societății, am participat la un proiect de mediu. Abia născusem primul băiat și aveam nevoie de conectare la natură și armonie. Am hotărât studiez experiențele de peste hotare, să înțeleg ce-i determină pe alții să salveze și să ajute ecosistemul. Și de ce la noi nici nu se știe bine ce este ecosistem și nu se înțelege că suntem direct implicați în schimbările climatice”.
Activista de mediu sau „artizana unei societății mai bune”, cum îi place să-și zică, a ales această cale din dorința de a proteja Planeta care ne-a găzduit și ne oferă toate resursele sale.
Și cum să fii mai bun dacă nu faci nimic, dacă nu ajuți sau împărtășești din ce ai, știi sau poți, se întreabă activista.
În această luptă continuă pentru un stil de viață sustenabil, Dorina a avut și perioade când a fost mai puțin entuziasmată din cauza iresponsabilității pe care o observă în jur.
„În societatea noastră mulți oamenii nu sunt responsabili și aruncă deșeurile haotic, de exemplu. Totuși, deja ar trebui să vedem cât mai mulți oameni ce sortează deșeurile sau utilizează mai puțin și mai conștient produsele de unică folosință, care sunt conștienți de resursele naturale limitate ale planetei.
Încă suntem puțini cei care am adoptat pași spre o viață sustenabilă, dar mă bucur că anul 2019 a fost „mai dezghețat” la inițiative ecologice, cel puțin în viziunea mea. Cercetez deseori noi idei care au fost realizate, evenimentele, micile activități de antreprenoriat și anul acesta am văzut că devine tot mai populară tendința de a oferi cadouri eco sau produse organice”, spune tânăra.
Actualmente, Dorina a început lucrul la o aplicație mobilă care va fi o baza de date a inițiativelor eco, evenimentelor, cafenelelor, restaurantelor sau micilor producători organici și ecologici. Astfel, va fi mai ușor pentru toți doritorii de a adopta un mod de viață prietenos mediului.
Dorina susține introducerea disciplinei de educație ecologică în grădinițe, școli și universități.
„Educația copiilor este foarte importantă și are impact doar atunci maturii oferă exemplele proprii. Chiar dacă iau o serie de măsuri de mediu în familie, abia reușesc să triez deșeurile și să țin în echilibrul consumul apei, cărnii sau circuitul pungilor și ambalajelor din plastic. Trebuie promovate acțiunile și obiceiuri de mediu în familie, așa cum ne spălam dinții în fiecare zi. Fiecare acțiune sau inacțiune a noastră are o consecință asupra vieții noastre și a copiilor noștri”, este de părere Dorina.
Tânăra spune că deseori a auzit replici jignitoare în adresa ei atunci când mergea cu copii să colecteze deșeurile de pe marginea drumului sau din parcuri. Oamenii i-au reproșat că nu are ce face, că își pune copii în pericol riscând să-i îmbolnăvească cu toți paraziți și multe alte vorbe. Nici pomină de implicare.
Totuși, Dorina se arată decisă să promoveze un mod de viață sănătos și este convinsă că schimbarea începe de la fiecare dintre noi.
Probabil, mamele și sunt cele mai potrivite persoane pentru a da o nouă viață planetei, după ce au dat o nouă viață omenirii.
Irina TABARANU
Acest material este realizat de Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic din R. Moldova (AJMTEM), în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova (MEDIA-M)”, finanțat de USAID și UK Aid și implementat de Internews în Moldova.
Articolul /FOTO/ Mamele, cele mai potrivite promotoare ale unui mod de viață sustenabil apare prima dată în Ecopresa.