Furt de sute de mii și suspendări în masă în raionul Hîncești
Ministrul Mediului însoţit de şefii Inspectoratului Ecologic de Stat şi Agenţiei „Moldsilva a inspectat teritoriul ocolului silvic „Mereşeni” din cadrul Întreprinderii pentru silvicultură „Hînceşti-Silva”. Au fost inspectate aleatoriu parchete tăiate în toamna anului trecut şi câteva din cele care au fost scoase spre licitaţie în anul curent.
„Trebuie să recunosc că, deşi eram pregătit, am fost consternat de amploarea fenomenului infracţional desfăşurat în fondul forestier şi de barbarismul actorilor implicaţi în tăierile silvice. Chiar în prima parcelă am descoperit o mulţime de urme ascunse ale defrişărilor ilegale — rădăcinile copacilor tăiaţi în afara numărului erau ascunse sub un strat de pământ, astfel că lângă trunchiurile de copaci retezaţi legal se ascundea încă o pădure de cioate ale copacilor tăiaţi ilegal şi necontabilizaţi nicăieri”, a declarat Valeriu Munteanu.
În urma celor depistate Inspectoratul Ecologic de Stat va iniția o anchetă de serviciu, urmează să fie suspendat din funcţie șeful Inspecţiei ecologice Hânceşti, dl Albert Darie și șeful Direcției Inspectare floră şi faună a IES, dl Daniel Zugravu, iar directorul Agenţiei „Moldsilva” va suspenda șeful ÎS „Hâncești Silva”, dl Ion Haralampov, inginerul silvic șef al întreprinderii, dl Anatol Iampoglo, șeful ocolului silvic „Mereșeni”, dl. Anatolie Untu și ceilalți angajați din teritoriu implicaţi — ingineri, maiștri, pădurar etc.
Preţul unui copac tăiat este în jur de 700–1000 de lei, iar în cadrul inspecției au fost descoperite doar într-un singur lot peste 150 de copaci defrişaţi ilicit, cu un prejudiciu de cel puţin 100–150 mii de lei.
În toamna anului 2015 Inspecția Ecologică Hâncești, Garda forestieră din cadrul Moldsilva și reprezentanți ai Direcției floră și faună a Inspectoratului Ecologic de Stat au verificat respectarea cadrului normativ la tăierile din loturile menţionate. Potrivit Ministrului, toţi, fără excepţie, au constatat lipsa de abateri substanţiale, „fapt care ne duce cu gândul la o complicitate ascunsă a multor funcţionari, inclusiv cu rang înalt, din cadrul instituţiilor subordonate”, a subliniat funcționarul.
La sfârşitul săptămânii trecute Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu a dat start unei serii de controale interne inopinate la întreprinderile silvice din subordinea Agenţiei „Moldsilva”, având scopul primordial de a combate tăierile ilicite din fondul forestier
sursa foto:fb/MinisterulMediuluiMoldova/