Numărul urșilor panda sălbatici a crescut cu 17% în ultimii 10 ani
Autoritatea de gestionare a Pădurilor din China (State Forestry Administration) a efectuat un studiu privind efectivul populației de urși panda din China. Potrivit studiului, în China trăiesc în libertate 1.864 de urși panda mari, cu 268 mai mulți decât acum zece ani (2003). Acest spor numeric corespunde unui procent de 16,9%, iar studiul arată că, pe lângă creșterea numărului de exemplare, s-a mărit și și habitatul acestei specii la 2,58 milioane de hectare (11,8%).
Urșii panda trăiesc în libertate mai ales în munții din sud-vestul Chinei și se hrănesc doar cu bambus. Au în jur de 100 de kilograme și măsoară până la 1,80 de metri. Particularitatea lor este că au șase degete. Rata de reproducere a acestor animale este foarte scăzută, iar pierderea habitatului reprezintă o altă amenințare la adresa existenței lor.
În ceea ce privește urșii panda ținuți în captivitate, aceștia sunt în număr de 375 urși — 166 de masculi și 209 femele.
Fondul Mondial pentru Natură (WWF), care are ca emblemă ursul panda, a salutat creșterea numărului de exemplare în libertate. „Creșterea populației de urși panda mari în libertate este o victorie pentru politica de protejare a mediului de care trebuie să ne bucurăm”, a declarat într-un comunicat Ginette Hemley din conducerea WWF.