Oportunități de cooperare transfrontalieră
Evenimentele au reprezentat o frumoasă sinergie între Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Unitatea de Implementare a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) „Dunărea Unește”, Biroului pentru Cooperare Transfrontalieră (CBC), Agențiile de Dezvoltare Regionale, Autorităţile Publice Locale, reprezentanții mediului de afaceri, ONG-urile și mass-media din toate cele 3 regiuni. Oaspeții de onoare au fost o delegație de 54 de reprezentanți ai Agenției pentru Investiții și Dezvoltare a Letoniei.
La Bălți a fost marcată deja a IV-a ediție a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Ion Bodrug, directorul ADR Nord, a trecut în revistă rezultatele colaborării cu reprezentanții din Letonia de la 2012 încoace: încheierea a mai mult de 10 acorduri de colaborare dintre localități din Letonia și din nordul Moldovei, acorduri încheiate la nivel de instituții de stat, antreprenori și organizații obștești. Aceste relații au determinat conturarea unei tradiții frumoase și a unui dialog permanent între reprezentanții ambelor țări, dialog care a continuat și pe parcursul sesiunilor forumului, unde reprezentanții celor două state au discutat despre posibilitățile de finanțare pentru promovarea antreprenorialului în regiuni. Programul evenimentului a cuprins și sesiuni business to business axate pe domenii precum industria ușoară, industria alimentară, transport și logistică, produse cerealiere, turism și servicii hoteliere, autorități publice locale și regionale.
La Zilele Regiunii Centru au fost abordate teme de interes major atât pentru reprezentanții ONG-urilor, cât și a întreprinderilor mici și mijlocii, a antreprenorilor și a celor interesați de dezvoltare comunitară. Pe agenda evenimentului s-a evidențiat promovarea inițiativelor Strategiei Uniunii Europene privind Regiunea Dunării (SUERD) în cadrul Programului transnațional pentru Regiunea Dunării 2014-2020,care își propune să informeze actorii de dezvoltare regională din Regiunea Centru cu oportunitățile deosebite de finanțare și acțiune ce se deschid prin SUERD. Au fost prezentate oportunitățile oferite de Uniunea Europeană prin intermediul strategiilor și a programelor de finanțare, care se axează pe promovarea inițiativelor locale și dezvoltarea regiunilor prin cooperare transfrontalieră. Tatiana Udrea, reprezentantă a Biroului pentru Cooperare Transfrontalieră, Cancelaria de Stat a RM, a menționat despre lansarea apropiată a site-ului www.dunarea.md, unde toți cei interesați de aplicarea la proiecte de finanțare vor putea afla detalii, condiții de participare și linii de finanțare. Totodată, au fost discutate trendurile economice și turistice ale Republicii Moldova în context regional.
Zilei Regiunii de Dezvoltare Sud, ediția I, au reprezentat cadrul potrivit pentru prezentarea oportunităților oferite de Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) 2016 și inițiativele SUERD existente în cadrul Programului transnațional pentru regiunea Dunării 2014-2020. Așa cum s-a exprimat Eduard Ungureanu, șeful Direcției relații cu instituțiile de dezvoltare regională din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor al RM, acest eveniment regional are capacitatea să creeze condițiile necesare inițierii unor noi parteneriate și dinamizării participării Republicii Moldova în cadrul programelor UE.
În toate cele trei regiuni de dezvoltare, Zilele Regiunii și-au atins pe deplin scopul, întrucât au fost dezbătute subiecte de actualitate, legate de oportunitățile și provocările cu care se confruntă Republica Moldova în procesul promovării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, promovarea inițiativelor SUERD în cadrul Programului transnațional pentru regiunea Dunării 2014-2020, precum și experiența Letoniei în implementarea Strategiei Mării Baltice, proiecte și exemple care ar putea fi preluate de Republica Moldova în cadrul implementării Strategiei Dunărene.