Peste un milion de noi locuri de muncă „verzi”, până în 2030
Împreună, cele trei entități produc mai mult de jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial, potrivit Agenției americane pentru Protecția Mediului (EPA), astfel că politicile lor sunt esențiale pentru conturarea unui nou acord climatic global care să fie finalizat în cadrul conferinței ONU de la Paris, din luna decembrie. Mai mult decât atât, dacă cele trei regiuni vor reuși să-și producă toată energia necesară din surse regenerabile până în 2050, mai mult de 3 milioane de locuri de muncă vor fi create și s-ar economisi în jur 520 miliarde dolari pe an din importurile de combustibili fosili, potrivit unui studiu realizat de New Climate Institute, scrie Green-report.
„Guvernele, în formularea planurilor de acțiune privind clima, ar trebui să analizeze beneficiile semnificative pe care acestea le au pentru cei pe care îi conduc”, a declarat co-autorul studiului Niklas Hoehne, citat de Reuters. Acesta a adăugat că atingerea acestor obiective ambițioase pare puțin probabilă, cu câteva excepții notabile. „Danemarca vrea să elimine treptat combustibilii fosili, Suedia este de asemenea aproape de aceată țintă, iar Germania are ca obiectiv producerea a 80% din electricitate din surse regenerabile până în 2050″, a mai spus Hoehne.
Conform sursei citate, studiul a analizat numai beneficiile oferite de potențialele locuri de muncă create de noile sisteme de energie eoliană, solară și hidro. Ocuparea forței de muncă potențiale prin retehnologizarea clădirilor vechi pentru a le face mai eficiente energetic nu a fost inclusă. Dacă s-ar luas în calcul șiacest aspect numărul total de noi locuri de muncă este probabil să fie mai mare.