Regiunile slab împădurite, lideri la tăieri ilicite
Potrivit studiului privind estimarea consumului masei lemnoase în gospodăriile casnice situația în R. Moldova este alarmantă la capitolul tăieri și consum.
Olga Kazanțeva, expert în cadrul Societății Ecologice „Biotica” afirmă că consumul lemnului în gospodăriile casnice întrece tăierile cu mai mult de 415 mii m3, adică circa 67% din volumul tuturor tipurilor de tăieri din țară.
Totodată, potrivit expertului tăierile ilicite se înregistrează în regiunile de Sud și Nord, unde suprafața împădurită este mai mică. Astfel, volumul cel mai mare de masă lemnoasă – 60% este recoltată în regiunea de Centru, regiunii de sud se atribuie 19% din volumul total de tăieri, iar în Nord – 21% de masă lemnoasă.
Totodată, potrivit lui Kazanțeva statul suportă pierderi și din cauza utilizării neraționale a resurselor cinegetice. Experta Societății Ecologice „Biotica” afirmă că veniturile ratate sunt calculate reieșind din efectivele animalelor ca mistrețul, căpriorul și cerbul nobil. Animale la care este interzis vânatul, dar în ciuda acestui fapt numărul de capete a acestora nu crește. O altă cauză este calitatea proastă a ecosistemului – pădurea.
Totuși compensarea parţială a veniturilor ratate are loc în rezultatul controlului asupra braconajului. În 2014 aceasta a constituit 83,1 mii lei (amenzi încasate), în timp ce suma totală a amenzilor aplicate a fost de 153,2 mii lei