Satul Dușmani (II)
Ne oprisesem atunci când vorbeam de Căminul Cultural, păi iată că pe lângă directorul Valeriu Filip, acolo mai lucrează un domn, Cezar Palea. Ambii ne povesteau despre eforturile pe care le fac pentru a oferi tinerilor un spațiu unde să-și petreacă timpul liber. Și tot discutând am aflat că domnul Cezar este fost boxer și mai mult acesta gestionează o sală de sport în localitate. Interesați de ea am mers să o vedem. Am mers vreo 20 de metri cred, și am ajuns la un bloc cu două etaje, la cel de-al doilea se află și sala de sport. Domnul Cezar ne povestește că a primit-o datorită primarului care vrea să facă și el careva schimbări în localitate. Sala de sport este de fapt un fost salon de spital unde se făceau proceduri. Având trei camere este împărțită în trei secțiuni: sala pentru trenajoare, sala pentru box și trântă și un mini cabinet. Toate lucrurile sunt făcute din entuziasm dar cu drag, antrenorul Cezar ne povestește cu mândrie despre discipolii săi, copii care vin să se ocupe cu sportul, totodată făcându-și noi prieteni și adoptând un mod sănătos de viață.
Trenajoarele sunt adunate de la săli pe care nu le mai foloseau, unele reabilitate dar au și mai noi aduse de consăteni de prin Germania. Domnul Palea le-am primit și a format din ele o sală. Pe perete stă un poster unde un bărbat își etalează musculatura, iar fiecare mușschi este numit. „Acum e vară și copii nu prea vin, dar în timpul școlii am mai multe grupe. Unii părinți vin și singuri îi aduc ”, ne mărturisește antrenorul. Se uită prin încăpere și ne explică că ar vrea să facă mai multe schimbări, că bani nu sunt dar, e păcat să nu folosească potențialul tinerilor, ne explică că discipolii săi au câștigat mai multe lupte și unii dintre ei au îmbrățișat cariera dată.
Afară ploaia a încetat puțin, iar noi îl rugăm de domnul Cezar să ne mai spună ce mai este prin sat și ce putem vizita sau ce oameni putem întâlni aici. Acesta ne spune că amuș totul se va rezolva și că ne ajută cu mare drag, totuși suntem reporteri care scriu despre oameni de la țară. Astfel, acesta își aduce calul, o iapă frumoasă pe nume Lana, înhămată la căruță și ne invită să ne suim căci ne va conduce împreună cu domnul Filip și ne va povesti istoria satului, ne vor arăta locurile pitorești și oamenii frumoși. Păi, noi am acceptat și ne-am bucurat de ospitalitatea Dușmănenilor.
Sincer vorbind, nu sunt de la țară așa că am interacționat foarte puțin cu caii, dar nu mă tem de ei. Vă pot spune că experiența a fost grozavă. Am aflat că pe timpuri satul avea și livezi de mere frumoase, care acum sunt bătrâne și nimeni nu le-a mai înoit. De asemenea satul cândva avea fâșii forestiere, acumrămânând doar un schelet din ele.
Totuși un fel de fâșie este și ascunde mai multe bucurii pentru un vizitator. Așa mergând noi amvăzut peisaje magnifice, cai frumoși, și lanuri lucrate. Iar, afundându-ne în pădure am dat de câteva stupe de albine. Interesați de cine sunt proprietarii și ce fac cu mierea, am cunoscut familia Istrati.
Domnul Ion Istrati este un fel de șef al unei mici asociații de apicultori. Împreună au 180 de familii de albine, ca să înțelegeți familiile de albine sunt formați din 10 de mii de albine. De profesie este zootehnician pe apicultură, astfel încât lucrează și din plăcere și din vocație. Noi am ajuns în momentul în care ei strîngeau mierea. Soție, copii și nepoți cu toții avea funcțiile lor pe care și le îndeplineau. Domnul Ion ne spune că are patru feciori și toți sunt implicați în apicultură. Mierea nu o comercializează la noi, dar o exportă. Are contract cu un german, și se bucură că astfel poate sta la el în țară și munci pe profesia pe care a îndrăgit-o și care i-a fost transmisă de tată.
Pe lângă faptul că mierea e dulce, acul de albine tot este benefic pentru sănătate. Astfel,mai mulți săteni vin cu rugămintea de a trece o terapie cu ace contra reumatismului. Pentru a-și adăposti stupii domnul Istrati și colegii săi închiriază o parte din pădurice, aici sunt amplasate toți stupii, în șiruri mari și colorate. După cum ne povestește culorile servesc și ca un fel de indicatori pentru albine. De altfel, viața unui stup este foarte intensă, iar majoritatea albinelor muncitoare nu au o viață foarte lungă.
Eu fiind acolo mă minunam de frumusețea unor stupui îngrijiți și a unei familii dedicate, dar pe altă parte tremuram de frică ca să nu capăt și eu vreun ac. Mă bucur că nu am avut această ocazie. Am gustat din miere, am apreciat gustul intens și am mulțumit gazdei. Am plecat mai departe să vedem împrejurimile satului, în plus eram așteptați la primărie, căci domnul Sergiu Ghilețchi, primarul satului Dușmani venise din deplasare și era deschis să ne vorbească despre planurile sale de viitor asupra satului.
Dar, ca să nu vă obosesc, vă voi povesti mâine deespre ce ne-a spus domnul Ghilețchi și despre vizita la biserica satului-monument istoric care are hramul de sf.Nicolae și a fost construită în 1780.
