Satul Dușmani (partea I)
Am mers la primărie, ca să înțelegem care este situația în sat. O clădire veche construită înainte de anii 80, presupun, chiar de era zi de lucru, și era vreo 11 nu am văzut nici un om, pentru vreun act sau altceva. Clădirea în sine este locație pentru mai multe instituții: Poșta, Căminul Cultural cel puțin administrația, Banca de Economii, Biblioteca și o filială a școlii muzicale din Cuhnești. Dar totuși am găsit-o pustie. Pe pereți erau postate diverse postere și afiște informative legate de administrație, istoria satului…Pe o masă într-un colț stau ușor îngălbenite de vreme mai multe broșuri despre tuberculoză sau cum să-ți găsești un loc de muncă, ajutor social și micro finanțare. Mergem pe un culoar îngust și prezentându-ne drept reporteri întrebăm de primar, aflăm că el a fost chemat la Glodeni, dar doamna Nina Istrati ne va răspunde la întrebări. Pe doamnă am găsit-o lucrând la un bilanț, dar și-a lăsat la o parte treburile pentru a discuta cu noi. Nu ne-a oferit prea multe detalii, mereu spunând că nu este suficient de informată. Dar, din cele povestite de ea am găsit mai multe asemănări cu alte localităților rurale din Moldova, lipsa locurilor de muncă, migrarea tinerilor și o perspectivă cam sură pe viitor.
Țăranii care trăiesc în sat își câștigă banii lucrând în instituții ca primărie, școală sau grădiniță, ceilalți muncesc pământul și cresc animale. Sătenii au un venit constant din vânzarea laptelui la punctele de colectare. Dar, sunt câțiva tineri cu inițiativă care se ocupă cu creșterea puilor, de creșterea albinelor sau prin intermediul asociațiilor agricole. Doamna Istrati neștiind prea multe date, am hotărât să ne aventurăm pentru a discuta și cu altcineva.
Exact peste drum de primărie este căminul cultural, o clădire impunătoare care chiar de a trecut deja prin două reparații recente, tencuiala stă să cadă. Sufletul casei de cultură este directorul ei Valeriu Filip. Totodată domnul Filip este și cronicarul satului și cunoaște toată istoria satului fiecare om și întâmplare pe care o povestește cu drag și entuziasm oricui îl întreabă. Cu regret ne spune că casa de cultură de fapt este o rușine pentru sat. Construită doar în 1988, acum o parte din ea se desărinde de cealaltă, fapt ce o face inutilizabilă pentru activități. Totuși, angajații casei de cultură, doi la număr luptă pentru ea și încearcă să o reanimeze. Astfel, tinerii aici fac specatcole și manifestații în sala mare, cândva fost cinematograf. Tot aici pot juca tenis de masă sau biliard. Iar cealaltă parte de clădire este în stare avariată, o crăpătură de vreo doi centimetri desparte o parte din clădire de cealaltă.
Domnul Filip ne explică că reparația acesteia va costa o groază de bani, iar el s-a consutat cu constructori din afara țării, experți în cadrul USAI care i-au explicat că mai ieftin este să construiești una nouă. Totuși, ei speră că situația se va schimba și pe viitor vor avea un adevăar cămin cultural. Ei, este directorul domnul Filip și colegul său Cezar Palea. Acum, domnul Filip lucrează și la un alt proiect al său, un muzeu al satului. Bărbatul ne spune că are adunate mai multe exponate dar, toată munca sa se limitează la o clasă din școală unde le păstrează, speră să găsească fonduri și să fac un adevărat muzeu. Ne povestește că au fost și de la ministerul Culturii au apreciat munca, dar s-au dus și duși au fost.
Vizitând casa de cultură am aflat și despre pasiunea domnului Ceza Palea față de sport și am și vizitat satul într-o căruță, am văzut multe lucruri frumoase și am întâlnit și oameni interesanți, iar despre ei vă voi povesti în partea a doua a materialului. Da, ne-am întâlnit totuși și cu primarul, care ne-a răspuns la câteva întrebări, așa că urmăriți-ne :).