Studiu:legislațiile europene privind calitatea aerului au salvat 80.000 de vieți
Acesta este primul studiu în care se analizează eficiența politicilor Uniunii Europene privind reducerea poluării aerului. Potrivit experților, din 1970 și până în 2010, cantitatea de particule fine din atmosferă s-a redus cu 35%, ceea ce a condus și la o îmbunătățire a stării de sănătate în Europa. Astfel, au fost evitate în jur de 80.000 de decese cauzate de boli respiratorii sau pulmonare.
Potrivit green-report.ro unul dintre autorii studiului, Profesorul Ken Carslaw, a comparat cifra cu cea a deceselor cauzate de poluarea aerului:„Ca să punem acest număr în perspectivă, trebuie să spunem că doar în 2011 au fost înregistrate 400.000 de decese premature din cauza poluării cu particule în Europa. Așadar, politicile UE au contribuit semnificativ la îmbunătățirea stării de sănătate a cetățenilor europeni”.
Printre reglementările care au condus la reducerea poluării, se numără obligația de a îmbunătăți calitatea carburanților sau adoptarea unor standarde pentru limitarea emisiilor din sectorul transporturilor. Acestea i-au forțat pe producători să dezvolte și să introducă noi tehnologii prietenoase cu mediul, precum filtrul de particule și catalizatorul.
Avem însă nevoie în continuare de eforturi în această direcție, a declarat coordonatorului studiului,pentru green-report.ro, Steven Turnock:„Poluarea aerului este o problemă trans-frontalieră, care nu trebuie abordată doar la nivel național. Îmbunătățirile privind starea de sănătate remarcate au putut fi obținute doar prin acțiuni comune ale țărilor europene. Credem că este necesar ca Uniunea să mențină și să întărească reglementările existente referitoare la poluarea aerului și să încurajeze dezvoltarea de noi tehnologii de reducere a emisiilor.”