Protest pentru salvarea fluviului Nistru

Reprezentanţii Mișcării Ecologiste din Moldova, alături de alte organizații de profil și împreună cu mulți cetățeni implicați în problema Nistrului, au protestat la Chișinău pe data de 14 martie 2018 (Ziua Internațională a Râurilor). În acest fel, participanții la protest și-au manifestat dezaprobarea față de proiectele tehnice planificate în albia acestui fluviu: construcția barajelor, extinderea Complexului Hidroenergetic Nistrean (de la Nahoreany – Naslavcea la Novodnestrovsk) și intenția Ucrainei de a construi alte 6 hidrocentrale pe Nistru în amonte de cea de la Novodnestrovsk.

Protestul a început în fața Ambasadei Ucrainei la Chișinău, acolo unde 50 de persoane și-au exprimat nemulțumirea față de proiectele sus-amintite care, odată puse în practică, riscă să lase fără apă  circa jumătate din populația Republicii Moldova. Protestatarii au mers în marș spre Guvernul Republicii Moldova, în fața căruia au scandat în continuare „Nu barajelor pe Nistru”, „Nu hidrocentralelor pe Nistru”. De asemenea, participanții și-au manifestat dezacordul față de procesul negocierilor dintre Ucraina și R. Moldova, în privința funcționării Complexului Hidroenergetic Nistrean. Ei au solicitat negocieri transparente, prezentarea studiului de evaluare a impactului asupra mediului, includerea prevederilor privind respectarea debitului ecologic a fluviului Nistru etc.

Protestul din anul 2018 continuă acțiunea din anul precedent, când  au avut loc marșuri concomitente la Chișinău, Soroca, Bălţi, Tiraspol, Bender, în Ivano-Francovsk, Cernăuţi, Ternopol, Viniţa și Odesa.

Puteți vedea o colecție de fotografii de la protestul susținut pe data de 14 martie pe acest link.

29186469_1789801457751487_6708824600949555200_o

29196408_1789802237751409_472225061420400640_o