DOC/ Vânătoarea mistreților, permisă în mai multe arii protejate de stat

Guvernul a aprobat modificări la horărârea privind sezonul de vânătoare 2019-2020 prin care permite vânătoarea mistreților, șacalilor și a vulpilor în ariile protejate de stat.

Potrivit deciziei, necesitatea vânării în ariile protejate de stat este condiţionată de suprapopularea acestor teritorii în cazul mistreților, precum şi de extragere a dăunătorilor vânatului: vulpi- purtători de rabie: şacali – care este o specie invazivă declarată la nivel european.

În decizie se spune că menţinerea populaţiilor de mistreţ într-o structură optimă ar reduce riscul distrugerii
suprafeţelor regenerate natural, culturilor agricole limitrofe teritoriilor fondului forestier a ariilor
naturale protejate de stat, inclusiv va contribui la conservarea şi chiar la îmbunătăţirea populaţiilor
de vânat. Totodată, va avea loc prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane prin intermediul mistreţilor.

Completările prevăd recoltarea a 127 exemplare de mistreţ, 117 vulpi şi 29 şacali din fondul forestier al ariilor naturale protejate de stat:
1. Î.S. „Întreprinderea pentru silvicultură Tighina” /Rezervația peisagistică „Pădurea Hîrbovăț”;
2. Î.S. Rezervația științifică „Pădurea Domnească”;
3. Î.S. Rezervația științifică „Codrii”;
4. Î.S. Rezervația științifică „Plaiul Fagului”;
5. Î.S. Rezervația științifică „Prutul de Jos”;

Articolul DOC/ Vânătoarea mistreților, permisă în mai multe arii protejate de stat apare prima dată în Ecopresa.