Guvernul și-a anulat propria decizie. Vânătoarea mistreților în ariile protejate de stat, interzisă
Guvernul a anulat modificările operate la hotărârea privind sezonul de vânătoare 2019-2020 prin care permirea vânătoarea mistreților în ariile protejate de stat. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi, 3 ianuarie.
Potrivit acesteia, la baza anulării stă climei caldă, nespecifică pentru aceasta perioada a anului și constatarea începerii procesului prin care femelele de mistreți sunt în căutarea unui habitat mai favorabil și liniștit pentru reproducere, fapt ce duce la dispersarea efectivului numeric de mistret și respectiv scăderea concentratiei specimenelor în ariile naturale protejate de stat.
Astfel, potrivit deciziei, nu este recomandată extragerea numerică în condițiile când este necesar păstrarea raportului numeric după sex a efectivului reproductiv.
Articolul Guvernul și-a anulat propria decizie. Vânătoarea mistreților în ariile protejate de stat, interzisă apare prima dată în Ecopresa.