Patrimoniul natural pe înțelesul elevilor din arealul rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi”
În perioada 9-16 noiembrie Mișcarea Ecologistă din Moldova a desfășurat o campanie de informare în școlile localităților din arealul rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi”. În cadrul campaniei a fost promovată diversitatea animală a acestei rezervații și a habitatelor naturale din zonă, cu accent pe importanța biodiversității ca patrimoniu natural și atracție turistică. În acest fel, cât mai mulți elevidin arealul rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi” au avut oportunitatea de a afla lucruri noi despre biodiversitatea animală și rolul peisajului natural.
În cadrul orelor, elevi cu vârsta cuprinsă între 11-18 ani din localitățile Ivancea, Furceni, Trebujeni, Susleni, Piatra, Mărcăuți, Molovata, Holercani și Orhei au aflat mai multe despre animalele care locuiesc pe teritoriul rezervației „Orheiul Vechi” (reptile, amfibieni, păsări) și au învățat aspecte ale modului lor de viață și comportamentului (migrație, hrănire, cuibărire). De asemenea, copiii au evaluat potențialul eco-turistic al rezervației cultural-naturale Orheiul Vechi enumerând tipurile de activități distractive pe care le poate găzdui acest areal: drumeții, alpinism, zbor cu parapanta, ciclism, birdwatching, canotaj, lecții de fotografie și pictură, festivaluri de muzică populară și gastronomie, practici yoga și meditație, etc. Nu în ultimul rând, elevii au reflectat la rolul pe care o comunitate îl are în privința protejării unui peisaj și au dezvoltat ideea de „comunitate responsabilă” aducând exemple concrete: plantări, salubrizări, descurajarea practicilor de braconaj, arderea frunzelor, aruncarea gunoiului și împiedicarea inițiativelor de exploatare a resurselor naturale.
La finalul acestor ore, cei 700 elevi participanți s-au convins de biodiversitatea animală a arealului în care trăiesc, au devenit conștienți de necesitatea ocrotirii speciilor de animale și conservării habitatelor și au înțeles că patrimoniul natural de care dispun poate fi atractiv pentru diverse categorii de turiști.
Orele cu genericul „Biodiversitatea animală a rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi” sunt organizate în cadrul proiectului „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservat”, desfășurat de Mișcarea Ecologistă din Moldova cu suportul Programului de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD, prin care se abordează problema conservării peisajului terestru la nivel de comunitate şi la nivel naţional.